RIP Halal Zam Zam

Eram cu un prieten prin oraş, să tot fie vreo 3-4 ani de atunci, pe undeva pe Moşilor. Şi la un moment dat ne trăzneşte foamea, cum păţeşti după bere. Alternative aveam, câteva pizzerii în rond la Obor, McDonalds-ul, dar până să ajungem acolo, viz-a-viz de strada făinari, dăm peste o şaormerie, halal zam-zam. Amuzaţi de nume, am hotărât să încercăm să comandăm.
Spre surprinderea noastră, tocmai descoperisem cea mai gustoasă şaorma din bucureşti. Credeţi-mă, am încercat zeci de şaormerii, niciuna nu s-a apropiat măcar de gustul ăsteia. Dar să explic de ce.

Prima şaorma am mâncat-o pe la 8, 9 ani. Dar era un pic diferită faţă de ce se găseşte în fast-food-uri. Carnea era preparată cu condimente libaneze, în sos, luată de la o măcelărie a unui libanez de la care mai cumpărau ai mei pe vremea aia diverse minunăţii, cârnăciori picanţi sau pastramă. Eh, carnea respectivă se băga la cuptor şi aromele alea efectiv te îmbolnăveau. Dacă vă place mâncarea arăbească, ştiţi despre ce vorbesc. O nebunie. Ah, şi carnea era de oaie. N-are rost să vă mai zic că era mult, mult mai gustoasă decât ce se găseşte la fast food.

Eh, între timp măcelăria respectivă s-a închis şi n-am mai dat de gustul şi de sosul ăla atât de savuros. Până când am comandat şaorma de la Halal.
ERA ACOLO!!! Sosul ăla făcut de ei, care nu se găseşte în comerţ pe nicăieri, ERA ACOLO. Şi Dumnezeule, ce gustos putea să fie. Te făcea să mănânci într-una. La un preţ rezonabil (15 lei) şi era mare nene, mâncai pe săturate. Bucătarul era libanez şi foarte amabil, foarte serviabil, îţi pregătea mâncarea exact cum vroiai. Plus, era plin de clienţi arabi, deci omul o făcea exact cum trebuia.

Între timp, anii au trecut, prietenul meu urma să plece din ţară spre tărâmuri mai bune, acum câteva luni, şi am hotărât să mai mâncăm o shaorma în amintirea vremurilor bune. Am trecut pe acolo, dar din păcate Halal Zam Zam nu mai există. S-a desfiinţat.
No more sauce.

Rest in Peace, best Shaorma ever.

2 thoughts on “RIP Halal Zam Zam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s