După intrarea în Bușteni, pe stânga

Nu mai țin minte cum se numea restaurantul ăla penal pe care l-am vizitat acu’ ceva vreme, știu că era imediat după intrarea în Bușteni, cum vii dinspre București, pe partea stângă, mai în față de ceva pizzerie, lângă un bistro. Fiind oarecum în criză de bani, am ales să nu mergem în bistro (mare țeapă), ci să intrăm în acest restaurant, atrași de niște meniuri de 14 lei, cu cartofi, șnițel și salată. Oh well, intrăm, ne așezăm la masă, surpriză, meniurile nu mai erau valabile. De ce nu le-or fi dat jos reclamele, nu se știe.

Am făcut greșeala să cerem meniul și să comandăm fiecare câte ceva de mâncare. Eu mi-am comandat cartofi franțuzești cu tigaie de pui picantă, ea și-a luat paste carbonara. Mare greșeală. Țineți minte un lucru, când vă duceți într-un loc să mâncați și pare bombă, dacă sunteți oarecum forțați de împrejurări să mâncați acolo, luați-vă ceva simplu de făcut. Cartofi prăjiți cu piept de pui și o salată îmi vin în minte. Chestii cu care e greu s-o dai în bară și pe care orice bucătar ar trebui să fie în stare să le facă.

Ok, înapoi la poveste. Pe lângă scârba cu care ne trata madama ospătăriță și frigul în care stăteam, că deh, iarna în Bușteni, ciu-ciu căldură în restaurant, de era mai cald în baie, într-un final vine mâncarea.
Problema era că definiția mea de cartofi franțuzești era foarte diferită de ce înseamnă la ei. La mine înseamnă ceva amestecătură de cartofi, brânză, ouă și ceva smântână, băgați frumos la cuptor, rumeni, etc. Gustoși. La ei, cartofii franțuzești însemnau cartofi fierți plus o găleată de smântână îndoită cu apă turnată peste. Alături de tigaia de pui picantă, turnată fix lângă cartofi, ce conținea pui, ardei iute, bulion și o tonă de ulei. Trebuia să fac o poză. Oribil.

Pastele ei… well, era de fapt un fel de supă. Spaghete ce înnotau în smântână. Plus câteva bucățele de șuncă. Cât să-ți inițieze niște grohăieli în stomac, mai rău ca alea din timpul examenelor. Pentru că nah, săracul nu merită tratat cu așa ceva și normal că protestează.
Drept urmare, dacă sunteți în Bușteni și vă e foame, faceți cale întoarsă până în Sinaia și mergeți la Irish Restaurant, undeva prin centru, iarăși îmi scapă numele. Au acolo niște sărmăluțe senzaționale și un ardei iute super, super bun, pus la murat chiar de ei.

Lasă un comentariu