Dinner Food

Dinner food este un lanț de autoserviri ce sunt prezente în mare parte din hypermarket-urile bucureștene și, bănuiesc, și din alte orașe. În București am mâncat de la ei în Cora Lujerului și în Auchan Militari. Au tot felul de mâncăruri gătite, piept de pui la grătar, pulpă de pui la grătar, ceafă de porc, frigărui, cordon bleu, cârnați, pește, șnițele și mai sunt câteva, depinde și de zi. Plus ciorbe, diverse salate și tot felul de garnituri, cartofi prăjiți, țărănești, orez cu legume, fasole, tot felul. Pe lângă astea, au și shaorma, dar e mediocră și nu prea văd rostul să mănânci shaorma când ai de ales între atâtea bunătățuri. De multe ori, au fost soluția ideală atunci când ajungeam seara acasă, prea obosiți să mai preparăm ceva de mâncare, dădeam o fugă și luam ceva gata făcut. Printre preferatele mele se numără pulpa de pui sau cordon bleu, cu cartofi la cuptor neapărat, plus o salată de varză cu castraveți sau morcov, sau niște murături, care sunt foarte bune. Porțiile sunt de obicei destul de mari, s-ar putea să mai rămână ceva mâncare (nu prea a fost cazul meu, dar nu sunt deloc micuț și de fiecare dată m-am săturat) și mâncarea este la fel de gustoasă ca cea preparată în casă. Meniurile costă ori 14, ori 15 lei, în funcție de locație, dar după ora 21:00 este un fel de happy hour și orice meniu comandat costă fie 10, fie 11 lei. 2 porții de mâncare destul de copioase pentru 22 de lei mi se pare mai mult decât decent. În speranța că nu se vor prosti și nu vor umbla la porții sau la prețuri, cum au făcut mulți alții înaintea lor, îi recomand cu cea mai mare plăcere.
De asemenea, un mic hint, având în vedere că tot sunt în hypermarket, n-ar strica să mâncați ceva de la ei înainte să faceți cumpărăturile, dacă nu prea ați apucat să mâncați în restul zilei. Eu de obicei dacă mă duc la cumpărături când mi-e foame am tendința să cumpăr jumătate de magazin, așa că ăia 14 lei s-ar putea să vă ajute să faceți economii ceva mai serioase🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s