Pizzeria Trafic Greu

Probabil sunt câteva zeci de pizzerii de la care poți să comanzi în București. Pizza Hut, Jerry’s, Dominium, Cuptorul cu Lemne, Speed Pizza și aș putea să continui până mâine cu lista asta. Astea sunt doar alea mai cunsocute. Totuși, astăzi vă povestesc de o pizzerie relativ nouă, cred că are un an și ceva, dar cu siguranță merită atenția voastră. Situată la intersecția trafic greu cu 13 septembrie, pentru cine vrea să mănânce la fața locului, sau cu livrare acasă prin comenzi la telefon sau online.
În primul rând, prețurile sunt foarte, foarte ok. Majoritatea pizzeriilor care livrează văd că au adus prețul pizzei undeva pe la 18-20 de lei. Aici, cam cea mai scumpă pizza e 17 lei, dar restul sunt în jur de 14-15 lei. Astăzi vă vorbesc despre o pizza care îmi place mie în mod deosebit. Se numește pizza muncitorească și conține Mozzarella, sunca, salam, ciuperci, ceapa rosie, ardei gras, carnaciori, oregano, toate pe un blat subțire și este extrem de delicioasă. Făcute în cuptor cu lemne, desigur, fără să se zgârcească cu cantitățile de ingrediente. Are 28 de cm, ceea ce e rezonabil pentru o persoană.
Arată exact așa:
pizza muncitoreasca
Costă 15,5 lei.
Ah, am uitat să precizez, fiecare comandă făcută la ei vine cu sos inclus, îl recomand pe cel iute, chiar e iute și foarte gustos, plus o cutie de pepsi. Niște chestii pentru care în altă parte plătești, aici ți se oferă bonus.

E alegerea ideală pentru comandat la serviciu, la prânz, sau când vedeți un film cu mai mulți prieteni, sau… ah să fim serioși, oricând este o ocazie ideală să mănânci o pizza delicioasă.
Merită să precizez că sunt zone în care pentru livrarea gratuită este necesar să comandați minim de 20-40 de lei, pe care le găsiți pe site.

Sunt multe sortimente de pizza, majoritatea tradiționale, dar cu denumirile puțin schimbate (însă la fiecare veți găsi în paranteză denumirea clasică), dar și unele mai inedite, cum ar fi pizza cu mititei (n-am încercat-o încă, nu știu ce să vă spun despre ea). Sperând că o veți lua în considerare și că o veți încerca neapărat, vă las cu link-ul site-ului, unde puteți vedea mai multe detalii și de unde puteți comanda cu cea mai mare încredere.

http://www.pizzatraficgreu.ro/

Lasă un comentariu